Care sunt cele mai frecvente întrebări primite în cadrul clinicii DentOP ?
august 26, 2022
În cadrul consultațiilor, pe rețelele de socializare și la telefon există câteva întrebări comune pe care le întâlnim des și la care ne-am propus să răspundem cu ajutorul Dr. Cazacu Corrado – Medic Specialist Chirurgie Dento-Alveolară.
Cele mai frecvente întrebări sunt legate de procedura ,,Dantură Fixă în 24h pe implanturi dentare” și de etapele acestei proceduri, timpul de vindecare, dureri și alte aspecte. Am tratat cu seriozitate fiecare aspect în parte. În paragrafele de mai jos, Dr Cazacu Corrado – Medic Specialist Chirurgie Dento-Alveolară a răspuns întrebărilor pacientilor nostri.
Este sau nu dureroasă intervenția cu implant dentar?
Intervenția de inserare a implanturilor dentare nu este una dureroasă datorită anesteziei locale și a procedurii de Sedare Conștientă, o substanță cu ajutorul căreia pacientul nu simte nici durere si nici frică. Această procedură se realizează sub supravegherea unui medic anestezist ATI, iar pacientul beneficiază și de un monitor al funcțiilor vitale în timpul operator. Așadar, pacientul nu simte nimic, este sedat, dar conștient și în același timp este în siguranță.
Care este gradul de inflamare post operatorie?
O altă întrebare pe care o primim foarte des este cât de tare se poate inflama un pacient. Răspunsul este că acest grad de inflamare diferă de la pacient la pacient, astfel este greu să facem presupuneri pentru fiecare caz particular. Pacienții în vârstă care au un grad de fragilitate vasculară mai mare sau pacienții cu diabet sunt mai predispuși la inflamare și vânătăi. Inflamația maximă apare în dimineața celei de-a treia zi, după care cedează până la o săptămână. În cazul în care pacientul prezintă și hematoane(vânătăi) acestea pot persista până la o săptămână și jumătate sau două.Inflamarea nu numai că este normală, dar este un pas spre vindecare, deoarece toate celulele care contribuie la vindecarea rănilor încep să se concentreze in zona operată și să aibă acțiuni de vindecare.Înainte de intervenție, dar și după, medicul prescrie o rețetă care conține antiinflamator, astfel putem ține sub control inflamarea.
Care este durata unei intervenții de inserare a implantului dentar?
Durata unei intervenții depinde de complexitatea cazului respectiv, așadar și de numărul de implanturi inserate sau diverse artificii folosite precum : adiția de os, PRF- vindecare accelerată sau Sinus Lifting-ul. Dacă este vorba despre inserarea unui singur implant dentar, intervenția poate dura 20 de minute, incluzând anestezia. Atunci când este vorba despre o intervenție complexă, spre exemplu cu implanturi zigomatice, intervenția poate dura până la 4h.În același timp, durata medie a unei intervenții de tipul ,,Dantură Fixă în 24h pe implanturi dentare” este de 1h si jumătate.
Pot fi inserate implanturile dentare o dată cu extracțiile?
Implanturile dentare pot fi inserate o dată cu extracțiile, deoarece tehnicile actuale permit efectuarea ambelor proceduri într-o singură ședință, dar există și excepții. Dr Cazacu Corrado – Medic Specialist Chirurgie Dento-Alveolară explică că în cazul pacienților care au chisturi osoase sau alte afectiuni locale care contra-indică acest lucru, inserarea implanturilor împreună cu extracțiile este evitată complet.
De ce fixăm o lucrare provizorie la 24h de la intervenția cu implant dentar?
La 24h de la intervenție, pacientul primește un set de dinți ficși pentru o perioadă determinată timp de 4-6 luni, timp în care gingia se vindecă, osul se stabilizează, iar pacientul nu rămâne fără nici un dinte. Acesta poate mânca o dietă semi-lichidă, supe, piureuri și poate zâmbi în mod normal. La 6 luni, atunci când totul este vindecat si stabil, luăm o amprentă nouă special concepută pentru acele lucrări finale.
Dr Cazacu Corrado este singurul medic specialist chirurgie Dento-Alveolară din România acreditat de rețeaua internațională ZagaCenter cu sediul în Barcelona. În cadrul acestei rețele regăsim clinici din New York, Hong Kong, Londra, Montreal și profesioniști de renume, specializați în reabilitarea celor mai complexe cazuri.
Ne puteți găsi căutând : ,,cat costă o proteza dentara fixa” ,,Cat costă o dantură fixa” ,,Proteza fixa pe implanturi pret” ,,Cat costa o dantură completa” ,,Implant dentar complet pret” ,,dentop” ,,pret proteza dentara pe implanturi”
,,cat costa un implant dentar” ,,implant dentar rapid pret” ,,proteza fixa pret”