Lipsa danturii l-a determinat să înceapă un tratament cu implanturi dentare
iulie 28, 2022
Lipsa danturii poate cauza probleme atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de vedere funcțional. Este greu să te poți descurca din punct de vedere al masticației, dar și din punct de vedere social este un disconfort. Domnul U. , este un pacient tânăr care a decis să -și schimbe viața și să scape de complexitățile cauzate de dantura sa.
În cadrul consultației s-a realizat o radiografie dentară în cadrul clinicii pentru a vedea cât mai bine starea danturii sale. S-au observat 4 tratamente de canal efectuate la maxilar, dar care mai erau doar rădăcini deoarece nu a fost fixată o coroniță după tratament. La mandibulă au fost observate niște lucrări vechi care nu mai serveau pacientului la masticație.
Dr Cazacu Corrado- Medic Specialist Chirurgie Dento-Alveolară i-a propus un plan de tratament de reabilitare totală cu ajutorul a 10 implanturi dentare, 6 la maxilar și 4 la mandibulă. După 24h, pacientul s-a prezentat și pentru inserarea lucrărilor provizorii pe care le-a purtat timp de 6 luni.
Lucrările definitive au un aspect spectaculos. Au fost alese și după placul pacientului, dar în funcție și de Medicul Stomatolog specializat în protetică dentară, care a urmărit cele mai importante aspecte în alegerea unei danturi care să i se potrivească fizionomiei pacientului.
Este acum mândru de lucrarea sa, iar noi ne vom revedea la controalele periodice unde ne vom asigura că totul decurge exact așa cum trebuie.