I s-au extras toți cei 23 de dinți din cauza bolii parodontale agresive. Iată cum arată acum zâmbetul său

august 10, 2022

Domnul A. este unul dintre pacientii la care boala parodontala a avansat considerabil, astfel a necesitat extragerea danturii sale și înlocuirea acesteia cu implanturi dentare. 

In cadrul consultației, Dr Cazacu Corrado – Medic Specialist Chirurgie Dento-Alveolară a constatat evoluția unei boli parodontale și dinți care nu mai puteau fi salvați. I-a propus pacientului să apeleze la implanturi dentare pentru a avea din nou o dantură fixă, iar planul de tratament efectuat a funcționat cu succes, așa cum afirmă și pacientul nostru. 

În cadrul intervenției, i-au fost inserate 12 implanturi dentare cu ajutorul procedurii de Sedare Conștientă, iar după 24h, pacientul primise deja un set nou de dinți ficși sub forma unei danturi provizorii care să-l ajute timp de 4-6 luni. După acest timp în care gingia s-a vindecat complet, iar implanturile s-au vindecat a urmat etapa inserării lucrărilor finale. Dantura a fost aleasă cu atenție pentru a i se potrivi pacientului, iar cu acordul său a fost aleasă culoarea, forma și mărimea potrivită a dinților.  

Pacientul este mulțumit și zâmbește cu toată încrederea în urma deciziei luate. Periodic se va prezenta la controale și igienizări pentru a ne asigura că dantura sa este în continuare sănătoasă și frumoasă. 

 

    Comunitatea Dentop

    Comunitatea de suport pentru pacienții DentOP - unde vei avea ocazia să discuți cu alți pacienți ce deja au trecut prin această procedură.

    Adresează o întrebare
    Call
    Messenger Whatsapp