Se bucură de o dantură sănătoasă după ce dinții frontali i-au fost afectați puternic
octombrie 26, 2022
Dinții frontali afectați sunt un adevărat impediment. Nu poți zâmbi cu încredere, iar pe termen lung îți afectează considerabil viața socială. Acesta este și cazul doamnei P. unde tratamentele eșuate au cauzat afecțiuni grave la nivelul dinților, care nu au putut fi salvați.
În cadrul consultației cu Dr Cazacu Corrado, pacienta a constatat că dinții săi frontali nu mai pot fi salvați, iar dantura sa trebuie înlocuită cu implanturi dentare acolo unde nu există o altă soluție.
I-au fost inserate în cadrul intervenției 4 implanturi dentare la maxilar, iar pacienta nu a simțit nicio durere datorită Sedării Conștiente, procedură medicală efectuată de către Medicul ATI. În doar 24h, pacienta a primit și lucrarea provicorie pe care a purtat-o timp de 4-6 luni. În toată această perioadă, pacientul a avut o dietă semi-lichidă, moale pentru a putea ajuta vindecarea implanturilor și tratamentelor efectuate.
În cadrul radiografiilor de mai jos putem observa dantura pacientei înainte și după inserarea celor 4 implanturi dentare la maxilar.
După 6 luni, pacienta a primit și lucrarea finală pe implanturi, care îi permite definitiv să mănânce cu încredere, să zâmbească și să se poată bucura în sfârsit de o dantură sănătoasă.